A Tarra di u Papa

Sicondu una virsioni storica oghji poca cridibuli, a Corsica saria stata data à u Papa da u prima Impiratori cristianu, Constantinu u 1ma (306 – 337). Si sà oghji ch’eddu ùn hè statu à l’iniziu di ciò chì fù chjamatu a « Donatio Constantini » ma ch’eddi si so ghjuvatu di stu pristighju i ghjuristi di u Medievu Altu. Ani cusì datu un pesu maio è una cauzioni storica à a nascita ufficiali di u Statu Puntificali.

Dopu à u scumpientu di i Vandali, sò pochi i ducumenti chì trattani di l’epica bizantina da 534 sin’à 590 circa. Dopu, sò solu i lettari di Grigoriu u Maiò chì ci insegnani un pocu di a nostra Storia :

Sta corta currispundenza ci indetta ch’eddu s’intaressa à a Corsica dighjà un annu dopu à a so alizioni di u 590. L’hè toccu à accupà si tandu di i ghjesgi di l’Italia cintrali è di u Meziornu, di quiddi di a Sicilia, di a Sardegna è di Corsica. Hè frasturnatu assa da i vacanzi di i Sedii apiscupali di Sagona è d’Aleria. Hè intarissenti di veda ch’eddu cummunicheghja cù i veschi ma dinò cù i nobuli, prova fatta dighjà di a so impurtenza ind’è noi.

Grigoriu u 1ma s’intaressa cun firvori à a sorti di i populi di Corsica splutati è cundannati à una vita di miseria. Ni chjama à l’impiratrici Constantina Augusta di Cunstantinopuli po à u guvirnadori bizantinu di l’Africa, Gennadius.

Parla ind’i so scritti di povari Corsi in l’obligu di venda i so figlioli sottu à u pesu di i tassi, truvendu quì una raghjoni di metta si in mani à a « funesta razza Longhibarda ».

Dopu vinarani sti Longhibardi chì si farani Cristiani. Sottu à a so duminazioni, a Corsica fù poca tocca da l’abbotti saracini, à l’uppostu di a Sicilia è di a Sardegna sempri in mani à i Bizantini. I cosi cambiani cù l’affundamentu di u regnu Longhibardu ind’u 770. Nimu pò risista à a forza di i Mori nant’à u mari.